INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INCRIMINÁ vb. v. acuza, inculpa, învinovăți, învinui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A incrimina ≠ a dezvinovăți
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A se incrimina ≠ a se justifica
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

incriminá vb., ind. prez. 1 sg. incriminéz, 3 sg. și pl. incrimineáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCRIMINÁ vb. I. v. incrimina.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink