INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INCONTESTÁBIL ~ă (~i, ~e) Care nu poate fi contestat, pus la îndoială; de netăgăduit; sigur; cert; neîndoielnic; indubitabil. [Sil. -tes-ta-] /<fr. incontestable
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INCONTESTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate contesta; de netăgăduit; sigur. ♦ adv. Fără îndoială, indiscutabil. [Cf. fr. incontestable].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INCONTESTÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi contestat; de netăgăduit; sigur. ◊ (adv.) fără îndoială; indiscutabil. (< fr. incontestable)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
INCONTESTÁBIL adj. 1. v. categoric. 2. v. clar. 3. v. adevărat. 4. v. efectiv.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Incontestabil ≠ contestabil
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
incontestábil adj. m. contestabil
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
incontestábil, -ă adj. (d. contestabil; fr. -able). Care nu poate fi contestat: adevăr incontestabil. Adv. În mod incontestabil.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink