INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INCARNÁȚIE s.f. Incarnare. [Gen. -iei, var. incarnațiune s.f. / < fr. incarnation, lat. incarnatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INCARNÁȚIE s. f. incarnare. (< fr. incarnation, lat. incarnatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INCARNÁȚIE s. v. întrupare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

incarnáție s. f. (sil. -ți-e), art. incarnáția (sil. -ți-a), g.-d. art. incarnáției; pl. incarnáții, art. incarnáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*incarnațiúne f. (lat. incarnátio, -ónis). Întrupare. Acțiunea pin [!] care Isus Hristos s´a făcut om, unind natura divină cu forma umană (la catolicĭ). – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink