IMPROMPTÚ, impromptuuri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter de improvizație și de obicei lirică, agitată. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptü.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IMPROMPTÚ ~uri n. Compoziție muzicală instrumentală, de obicei lirică, cu caracter de improvizație. /<fr. impromptu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IMPROMPTÚ s.n. Piesă instrumentală, de proporții reduse, cu caracter de improvizație, scrisă de obicei pentru pian sau un alt instrument cu acompaniament de pian. ♦ (Rar) Improvizație poetică. [Pron. empromptü. / < fr. impromptu, cf. lat. in promptu – la repezeală, pe negândite].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IMPROMPTU EMPROMTü/ s. n. 1. (muz.) piesă instrumentală cu caracter improvizatoric (pentru pian), în formă de lied. 2. improvizație poetică. (< fr. impromptu)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
impromptú s. n., art. impromptúul (sil. -ptu-ul); pl. impromptúuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*imprómptu n. (fr. impromptu, d. lat. in promptu, la îndemînă, în evidență. V. prompt). Mică piesă literară saŭ muzicală improvizată.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
impromptu (cuv. fr. [εprõ(p)ty], „improvizație”), piesă instrumentală cu caracter improvizatoric*. I. celebre în creația lui Schubert (inițiatorul genului, prin cele opt lucrări cu acest nume), Schumann, Chopin (trei i. op. 29, 26, 51 și p Fantezie-i.), Listz, Fauré.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink