IMPERIÁL, -Ă, imperiali, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține împăratului sau imperiului, care se referă la împărat sau la imperiu; împărătesc. II. S. f. Etaj (acoperit) al unor vehicule de transport în comun. [Pr.: -ri-al] – Din fr. impérial, lat. imperialis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERIÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de un imperiu sau de un împărat; propriu unui imperiu sau unui împărat. [Sil. -ri-al] /<fr. impérial, lat. imperialis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERIÁL, -Ă adj. Referitor la împărat, la imperiu; împărătesc. [Pron. -ri-al. / < lat. imperialis, cf. fr. impérial].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERIÁL, -Ă I. adj. referitor la împărat, la imperiu; împărătesc. II. s. f. etaj al unor vehicule pentru transportul în comun al călătorilor. (< fr. impérial, lat. imperialis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERIÁL adj. v. împărătesc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

imperiál adj. m. (sil. -ri-al), pl. imperiáli; f. sg. imperiálă, pl. imperiále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*imperiál, -ă (lat. imperialis). De împărat saŭ de imperiŭ, împărătesc: coronă [!], demnitate imperială. S. m. pl. Soldațiĭ împăratuluĭ Germaniiĭ din seculu [!] XV pînă la 1806. S. f. Partea de deasupra la un tranvaĭ [!] saŭ la un omnibus. Un pol imperial saŭ ca s. m. un imperial, V. pol 1. Adv. Împărătește, ca împărațiĭ. Fig. Fam. Foarte bine: a mînca, a cînta imperial.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERIÁLĂ s.f. (Rar) Etaj al unor vehicule folosite pentru transportul în comun al călătorilor. [Pron. -ri-a-. / < fr. impériale].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink