IMINÉNȚĂ, iminențe, s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMINÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter iminent. 2) Situație iminentă. /<fr. imminence, lat. imminentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMINÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi iminent; caracterul, starea a ceea ce este iminent. [Cf. fr. imminence, it. imminenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMINÉNȚĂ s. f. caracterul, starea a ceea ce este iminent. (< fr. imminence, lat. imminentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMINÉNȚĂ s. inevitabilitate. (~ producerii unui fenomen.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iminénță s. f., g.-d. art. iminénței; pl. iminénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*iminénță f., pl. e (lat. imminentia). Calitatea de a fi iminent: iminența războĭuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink