IMANÉNȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMANÉNȚĂ ~e f. Caracter imanent. /<lat. immanentia, fr. immanence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMANÉNȚĂ s.f. Situația a ceea ce este imanent. [Cf. fr. immanence, it. immanenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMANÉNȚĂ s. f. însușirea, starea a ceea ce este imanent. (< fr. immanence, lat. immanentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

imanénță s. f., g.-d. art. imanénței; pl. imanénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*imanénță f., pl. e (lat. immanentia). Starea lucruluĭ imanent.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink