IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

imameá, s.f. (înv.) 1. vârful de chihlimbar al ciubucului, prin care se trage fumul din lulea. 2. varietate de pere lunguiețe, cu fața roșie și gust dulce.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

imameá (imaméle), s. f. – Capăt de chihlimbar al unei pipe. Tc. imame (Șeineanu, III, 70). Sec. XIX. – Der. imamele, s. f. (varietate de pere).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

imameá s. f. (sil. -mea), art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

imameá f., pl. ele (turc. [d. ar.] imame). Vechĭ. Capătu (muștĭucu) cĭubuculuĭ saŭ luleleĭ, țigareteĭ (de ordinar de chilimbar [!]).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink