ighemón, ighemóni, s.m. (înv.) stăpân; domn, domnitor, ocârmuitor, guvernator, dregător; despuitor.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ighemón (-ni), s. m. – Guvernator. – Var. ghemon, ighimon. Ngr. ἠγεμών, în parte prin intermediul sl. igiemonŭ. Sec. XVI, înv. – Der. ighemonicesc, adj. (aristocratic, distins), cf. Gáldi 199); ighemonicos, adj. (nobil, de neam), din ngr. ἠγεμονιϰός; ighemonicon, s. n. (demnitate, mîndrie); ighemonie, s. f. (demnitate de guvernator), din ngr. ἠγεμονεία. Cf. dubletul neol. hegemon, s. f.; hegemonie, s. f., din fr.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ighemón m. (ngr. igemon). Vechĭ. Duce, conducător, șef.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink