ÍFOS, ifose, s. n. (Fam.) Mândrie neîntemeiată; orgoliu, înfumurare. ◊ Loc. adv. Cu ifos = emfatic, arogant, umflat. ◊ Expr. A-și da ifose = a se crede (fără temei) om important, valoros; a se îngâmfa. – Din ngr. ífos.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÍFOS ~e f. Atitudine de superioritate nejustificată față de alții; înfumurare; îngâmfare; fală; semeție; mândrie; măreție. ◊ A-și da ~e a se crede fără nici un temei superior față de alții. /<ngr. ifos
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÍFOS s. v. aroganță, demnitate, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, poziție, rang, semeție, treaptă, trufie, vanitate.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ífos (ífose), s. n. – 1. Rang, categorie. – 2. Pretenție, fumuri. Ngr. ὔφος (DAR; Gáldi 198). Sec. XVIII.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ífos s. n., pl. ífose
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ífos n., pl. e (ngr. ῾ýfos, stil, mod de a vorbi, de a cînta, d. vgr. ῾ýphos, țesătură). Vechĭ. Demnitate, atitudine serioasă. Azĭ. Iron. Aer pretențios: a vorbi cu ifos, un prost cu ifos de deștept, a-țĭ da ifose de savant.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÍFOSE s. pl. pretenții (pl.), (fig.) aere (pl.), fumuri (pl.). (Te rog să lași ~le !)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a-și da aere / ifose expr. a se grozăvi, a se îngâmfa.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink