iedéc, iedécuri, s.n. (reg., înv.) 1. cal de paradă condus cu mâna; falaitar. 2. toate cele trebuincioase unei gospodării. 3. obiect de valoare din vechime. 4. odgon lung cu care se trăgea vasul în susul apei.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

iedéc (iedécuri), s. n. – 1. Cal de dar. – 2. Bunuri casnice, obiecte, mobile. – 3. Odgon. Tc. yedek (DAR). – Der. iedecciu, s. m. (înv., rîndaș la cai), din tc. yedekci; iedecliu, s. m. (înv., servitor la curte), din tc. gedekil (Löbel 249; DAR), poate prin confuzie cu tc. yedekli „cu rezerve”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ĭedéc n., pl. urĭ (turc. ĭedek, cal de mînă, remorcare; sîrb. ĭedek, funie de remorcat). Vechĭ. Cal de paradă. Azĭ. Funie de remorcat. A trage la ĭedec, a remorca (vorbind de un remorcher saŭ de un om care merge pe mal și trage o luntre care plutește). Fig. Iron. Bagaj, suită: acest om e un ĭedec al cutăruĭa. – Și idic (Dun. de jos).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink