ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ÍDOL ~i m. 1) Reprezentare antropomorfă a unei divinități (în formă de statuie, imagine etc.), constituind obiect de adorație la păgâni; divinitate păgână. 2) fig. Persoană sau lucru care este obiectul unei adorații. /<sl. idolu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÍDOL s. zeu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÍDOL s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ídol (ídoli), s. m. – 1. Divinitate păgînă. – 2. Demon. – Mr., megl. idol. Ngr. εἴδωλος (Murnu 29), în parte prin intermediul sl. idolŭ, cf. bg. idol, alb. idhulj. Este popular cu al doilea sens. – Der. idoloaică, s. f. (diavoliță); idoliță, s. f. (diavoliță); idolesc, adj. (referitor la idoli; păgîn; diabolic); idolean, adj. (idolatru), sec. XVII, înv.; idolniță, s. f. (templu păgîn), din sl. idolŭnica, sec. XVII; idolniciar, adj. (idolatru), sec. XVII., înv.; idoluslujenie, s. f. (idolatrie), împrumut literar înv., din sl. idolosluzenije; idolatru (var. înv. idololatru), adj., din fr. idolâtre și var. din gr. εἰδωλολάτρης, cf. Gáldi 198; ido(lo)latrie, s. f. (adorare a idolilor; adorație exagerată); idolatr(iz)a, vb. (a venera ca pe un idol; a iubi în mod exagerat).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ídol s. m., pl. ídoli
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ídol m., pl. lĭ (vsl. idolŭ, d. mgr. idolon, vgr. eidolon, exemplar, idol, d. eîdos, aspect; lat. idólum, it. sp. pg. idolo). Figură, statuă care reprezentă [!] un zeŭ. Fig. Persoană foarte ĭubită, admirată saŭ onorată: Napoleon era idolu armateĭ luĭ. Lucru foarte ĭubit: banu e idolu Jidanuluĭ. Fig. Pop. Munt. Om răŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink