IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IDIOȚÉNIE ~i f. 1) Caracter idiot; lipsă de inteligență; cretinism; tâmpenie; imbecilitate. 2) Faptă sau vorbă de om idiot; cretinism; neghiobie; stupiditate; imbecilitate. [G.-D. idioțeniei] / idiot + suf. ~enie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IDIOȚÉNIE s. 1. v. idioție. 2. v. prostie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

idioțénie s. f. (sil. -di-o-, -ni-e), art. idioțénia (sil. -ni-a), g.-d. art. idioțéniei; pl. idioțénii, art. idioțéniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*idioțíe f. (d. idiot; fr. idiotie). Stupiditate, prostie (datorită unor defecte cerebrale în general ereditare). Faptă de idiot: ce´nseamnă idioția asta? – Fals -țénie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink