IÁMA s. f. art. (În expr.) A da iama = a da năvală, a se repezi. A da iama prin... = a risipi, a distruge (un bun). – Din tc. yama.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IÁMA adv. : A da ~ a) a da năvală, a se năpusti; b) a distruge. A face ~ în (sau prin) ceva a cheltui fără rost; a risipi. /<turc. yama
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iáma s. f. – Invazie, incursiune. – Mr. yiamă, megl. iamă. Tc. ya(g)ma (Șeineanu, II, 219; Lokotsch 923; Iordan, Dift., 80), cf. bg. jagmá. Se folosește numai în expresia ca a da iama „a năvăli”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ĭáma f. (turc. [d. pers.] ĭaghma, pop. ĭama, jaf în războĭ; sîrb. ĭagma. V. amandea). A da, a face ĭama în ceva, a apuca, a jăfui [!], a fura, a risipi. Interj. Ĭama la mere, copiĭ, răpeziți-vă (amandea) la mere, copii! V. ĭuruș, busna.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

iámă s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink