4 definiții pentru «hydropiper»   declinări

DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului. Înarmat până în dinți = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire. A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

DÍNTE ~ți m. 1) Formație osoasă fixată în maxilar care servește pentru a mușca, a rupe și a mesteca hrana sau ca mijloc de apărare. ◊ ~ți de lapte primii dinți care le cresc copiilor (și care cad, fiind înlocuiți cu alții). Soare cu ~ți soare pe timp geros sau răcoros. A se ține de ceva cu ~ții a nu se lăsa de ceva cu nici un preț. Printre ~ți a) nelămurit, neînțeles; b) fără dorință; în mod ostil. A-și lua inima în ~ți a-și face curaj; a îndrăzni. Înarmat până în ~ți echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ împotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pică. A scoate cuiva și ~ții din gură a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~ții la stele a nu avea ce mânca. 2) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; colț. 3) (la obiecte sau piese) Zimț sau crestătură pe margine. ~ții ferăstrăului. 4) bot.: ~tele dracului plantă cu flori roșii, albe sau verzui, care crește prin locuri umede (mlaștini, bălți). /<lat. dens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DÍNTE s. 1. colț. (~ al greblei, al furcii etc.) 2. colț, măsea. (~ la grapă.) 3. colț, zimț. (~ al ferăstrăului.) 4. crestătură, zimț. (~ pe muchia unei monede.) 5. (BOT.) dintele-dracului (Polygonum hydropiper) = (reg.) iarbă-iute, iarbă-roșie, piper-de-apă, piper-de-baltă, piper-de-vale, piperul-balții, piperul-broaștei.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dínte s. m., pl. dinți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink