hututúi, -ie, adj. (reg.) bătut în cap, într-o doagă; apucat, prost, zărghit, năuc, într-o ureche.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hututúĭ, -úĭe adj. (rudă cu haĭhuĭ și tutuit). Mold. Fam. Tutuit, rătutit, zăpăcit, haĭhuĭ, tehuĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink