humuít adj. m., pl. humuíți; f. sg. humuítă, pl. humuíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. A unge, a lipi, a da cu humă. – Humă + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HUMUÍ ~iésc tranz. pop. (pereți, prispe etc.) A acoperi cu humă; a da cu humă. /humă + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

humuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. humuiésc, imperf. 3 sg. humuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. humuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

humuĭésc v. tr. (d. humă). Nord. Lipesc (muruĭesc) cu humă: o încăpere mică, lipită cu lut și humuită (Sadov. VR. 1911, 3, 324).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink