huleái, huleáiuri, s.n. (reg.) chef, beție, guleai.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

huleáĭ, V. guleaĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HULÍ, hulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A spune vorbe de ocară sau de batjocură la adresa cuiva, a ocărî pe cineva; p. ext. a vorbi de rău, a calomnia, a defăima. – Din sl. huliti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HULÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A trata cu hule (pentru a calomnia); a vorbi de rău; a ponegri; a defăima; a denigra. 2) (lucruri sau ființe considerate sfinte) A supune unui sacrilegiu; a pângări; a batjocori; a profana. /<sl. huliti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HULÍ vb. v. blasfema.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HULÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A huli ≠ a lăuda
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hulésc, imperf. 3 sg. huleá; conj. prez. 3 sg. și pl. huleáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

guleáĭ și huleáĭ (eaĭ o silabă) n., pl. urĭ (rut. hulĕáĭ, rus. guleáĭ, imper. d. guleátĭ, a se plimba, a se amuza; guleániĭe, plimbare). Est. Fam. Chef, petrecere, chĭolhan.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hulésc, v. tr. și intr. (vsl. huliti). Rar. Defaim, bîrfesc, calomniez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink