HUÍ, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HUÍ vb. v. răsuna.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

huí², huiésc, vb. IV (reg.) a ocărî, a certa, a cicăli; a huidui.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

HUÍ, huiésc, vb. IV. Intranz. 1. ~; a grohăi. 2. ~ (din hu²)
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

huí vb., ind. prez. 3 sg. huiéște, imperf. 3 sg. huiá; conj. prez. 3 sg. și pl. huiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

huĭ n., pl. urĭ (aceĭașĭ orig. ca mrom. huĭ, nărav, obiceĭ). Mold. Fam. A-țĭ veni huĭu, a-țĭ veni hachița (capriciu).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

huĭésc și (rar) vuĭésc v. intr. (imit. d. hu, vu, bu, sunete care arată vibrațiunea aeruluĭ, ca și în hauĭ, bubuĭ și sîrb. hujiti, a vîjîi). Fac huĭet, răsun: huĭește aeru de tunete. Vorbesc mult și cu emoțiune: huĭește lumea de vitejia luĭ. Protestez, vociferez: mahalagĭoaĭca a huit pin [!] curte. Vuindu-se (Xen. 4, 62), zvonindu-se.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink