HU¹ interj. Onomatopee care imită sunetul produs de anumite păsări, precum ciuhurezul sau cucuveaua. (onomat.; cf. fr. huer (= a țipa pentru a stârni vânatul și a-l goni spre vânători) și chat-huant (= ciuhurez, ciuf pitic))
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

HU² interj. Onomatopee care denotă ideea de zgomot, frig sau nemulțumire. (onomat.)
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

hu interj. – Exprimă ideea de zgomot, de frig sau de nemulțumire. Creație expresivă. – Der. hui, vb. (a răsuna, a vui, a rage; a bombăni, a bodogăni; despre porci, a grohăi), coincide cu vui; huială, s. f. (zgomot, grohăit); huet, s. n. (zgomot, vuiet); huiduca, vb. (a face zgomot), încrucișat cu hurduca.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hu interj. – Imită strigătul unor păsări cum sînt ciuful sau cucuveaua. Creație expresivă, cf. fr. huer, chat-huant. – Der. huhăi, vb. (a striga bufnița sau ciuful); huhura (var. huhureza), vb. (a țipa; a necheza); huhurez, s. m. (ciuf, Asio otus), cu suf. -ez (DAR; din mag. huhogni „a țipa” și bagoly „cucuvea”, după Cihac, II, 507; de la ciuhurez, după Tiktin și Scriban), și cu multe var., hurez, huhureț, huhurete, buhurete, ciuhurete, aceasta din urmă prin încrucișare cu ciuf sau ciuh „moț”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink