HRISTOITÍE s. f. (Înv.) Viață sau comportare evlavioasă, conformă cu morala (creștină). [Pr.: -to-i-] – Din ngr. hristoíthia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HRISTOITÍE s. v. credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hristoitíe (-íi), s. f. – Viață creștinească. Ngr. χριστοήθεια (Tiktin; Gáldi 196). Sec. XIX, înv.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hristoitíe s. f. (sil. -to-i-), art. hristoitía, g.-d. hristoitíi, art. hristoitíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hristoitíe s. f., g.-d. art. hristoitíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hristoítie și -íe f. (ngr. hristoitia, d. vgr. hrestoétheia, d. hrestós, bun, onest, și êthos, obiceĭ. V. crestomatie, etic). Vechĭ. Cuviință, politeță.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink