BRẤNCĂ¹ s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

BRẤNCĂ², brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s. m.] – Lat. branca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

SASCHÍU, saschii, s. m. Numele a două plante erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealaltă cu flori albastre, roșii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szászfü.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BRÂNCĂ¹ f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. ◊ ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BRÂNCĂ² ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ◊ Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. ◊ A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BRÂNCĂ s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SASCHÍU s. (BOT.; Vinca herbacea și minor) (reg.) brebenoc, cununiță, merișor, pervincă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SASCHÍU s. v. garoafă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

brîncă (-ci), s. f. – 1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. Gr. βράγχος „anghină” (Cihac, I, 38 și II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno „a inflama”, dar care pare mai curînd că provine din rom. (Candrea, Elementele, 407).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

saschíu s. m., art. saschíul; pl. saschíi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink