HEM, hemuri, s. n. Nucleu al hemoglobinei și al altor pigmenți respiratori celulari, de care se leagă un ion de fier. – Din fr. hème
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HEM ~uri n. Substanță care se află în hemoglobină, dând culoare globulelor roșii. /<fr. hème
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HEM- v. hemo-.
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HEM s.n. Materie colorantă care intră în compoziția hemoglobinei. [< fr. hème, cf. gr. haima – sânge].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HEM1 s. n. compus organic care intră în compoziția hemoglobinei, substanța colorantă din globulele roșii. (< fr. hème)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HEM2(O)- /HEMAT(O)-, -EMÍE elem. „sânge, hematii, hemoglobină”. (< fr. hém/o/-, hémat/o/-, -hémie, cf. gr. haima, -tos)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hem conj. și adv. (înv.) sau, fie, fie; tot.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hem conj. – Se folosește în formă reduplicată, pentru a indica o alternanță; fie-fie, sau-sau. Bg. hem (DAR).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hem s. n., pl. hémuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink