hatalắu (hatalắi), s. m. – (Mold.) Flăcău care face curte, june prim, crai. – Var. hătălău. Origine incertă. După Drăganu, Dacor., V, 366, din mag. hátaló „călăreț”. Pare der. expresiv, cu suf. -lău, cf. handrălău, sdrăngălău; caz în care prima parte a cuvîntului ar putea fi pusă în legătură cu mag. hatalom „forță”, cf. hatalm.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hatalắŭ m. (ung. háló-társ, tovarăș de dormit). Iron. Nandraș, handraleț. – Și halhatăŭ și harhatăŭ (Mold.). V. hojmalăŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink