1) harc s. n. V. arc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) harc interj. V. hart 2.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

arc n., pl. urĭ și e (lat. arcus, it. sp. pg. arco, pv. fr. arc). O armă primitivă cu care se aruncaŭ săgețile. (V. sahaĭdac). Dreavă. Fie-care din resorturile de oțel pe care se sprijină trăsurile (în Munt. est și harc). Acoladă tipografică. Orĭ-ce lucru încovoĭat: arc voltaic. Geom. Porțiune de circumferența [!]. Arh. Ziditură în formă de arc. Arc de triunf [!], monument ca o poartă în formă de arc ornat cu sculpturĭ și înscripțiunĭ în amintirea unor strălucite biruințe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) hart, hárta, hárto și hártu (ung. hátra, înapoĭ) interj. adresată vitelor (cailor, boilor) ca să se dea la o parte (la dreapta saŭ la stînga), după cum nazat înseamnă „înapoĭ”. În hart, în lăturĭ, la o parte: vizitiu potrivi căpețeala caluluĭ din hart și se uită la cer (Sandu Aldea, Sămăn. XV, 870); pluta, repezindu-se în hart, intră voĭnicește în strîmtoare (Vlăh. Rom. Pit. 248). – Se zice: hart (sud), harta (nord), harto și hartu (Mold. sud), har și harí (Mold.) și harc (Ml.). V. hărtuĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink