HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță. – Din tc. araba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HARABÁ ~le f. înv. 1) Căruță mare cu loitre lungi și înalte, destinată transportului de încărcături voluminoase (grâne cosite, fân, paie etc.). 2) Cantitate de încărcături cât încape într-o astfel de căruță. /<turc. araba
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HARABÁ s. (Mold.) șarabană. (~ cu doi cai.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

harabá (harabále), s. f. – Car, căruță mare. Tc. araba (Șeineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb. arabá, rus. arbá. – Der. harabagiu, s. m. (căruțaș), din tc. arabaci; harabagiesc, adj. (tipic pentru căruțași); harabagilîc, s. n. (înv., consum, impozit municipal pe căruțel care intră), din tc. arabacilik; harabagerie, s. f. (cărăușie); hărăbaie, s. f. (casă mare, clădire mare), cf. Iordan, BL, IX, 56.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

harabá s. f., art. harabáua, g.-d. art. harabálei; pl. harabále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

harabá f. (turc. ῾araba, cumanic araba, bg. sîrb. araba, rus. arbá, rut. harbá. La noĭ acest cuvînt vine dintr´o formă tătărească). Mold. Munt. Un fel de căruță mare cu lavițe de dus călătorĭ (înlocuită pe urmă de diligență). Mare car de dus cereale, făină ș. a. Fig. Iron. Căruță saŭ trăsură greoaĭe. V. hărăbaĭe, hardughie, odobaĭe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink