HÁRȚĂ s. f. Încăierare; ceartă. ♦ (Înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [Var.: harț s. n.] – Din magh. harc.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁRȚĂ ~e f. 1) Ceartă însoțită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată ușoară între două detașamente dușmane. [G.-D. harței] /<ung. harc
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁRȚĂ s. v. încăierare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁRȚĂ s. v. animozitate, arțag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînțelegere, război, vrajbă, zâzanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hárță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag. – Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hárță s. f., g.-d. art. hárței
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hárță f., pl. e (d. harț). Vechĭ. Încăĭerare, luptă mică. Luptă, bătălie. Azĭ. Ceartă, sfadă: a avea gust de harță, a te lua la harță cu cineva.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink