HALAGEÁ s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Înv.) 1. Tămbălău, tărăboi. 2. Pățanie neplăcută. ◊ Expr. A-și căpăta halageaua = a o păți rău, a-și găsi beleaua.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
halageá (tărăboi, pățanie) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
halageá, V. alagea.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
alageá f., pl. ele (turc. alağa, dim. d. ala, pestriț; ngr. alantzias, bg. sîrb. alağa. V. șamalagea). Un fel de stofă de matasă [!] (care se imită făcîndu-se și din lînă și din bumbac) din care-șĭ făceaŭ haĭne boĭeriĭ odinioară. Fig. Fam. Păcăleală, înșelăcĭune: aĭ mîncat alageaŭa! – Și halagea: a întinde halageaŭa munțiĭ, a porni veselia nunțiĭ (Delv.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se lăsa cu halagea expr. (intl.) 1. a se lăsa cu scandal. 2. a fi prins, a fi arestat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink