HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂINÍ, hăinesc, vb. IV. Refl. V. haini.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE HAINÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni hain; a se înrăi. 2) înv. A pleca, părăsind locurile natale. 3) înv. A-și călca jurământul. /Din hain
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HAINÍ vb. v. trăda, vinde.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hainí vb. (sil. ha-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hainésc, imperf. 3 sg. haineá; conj. prez. 3 sg. și pl. haineáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hainésc v. tr. (d. hain). Urăsc, urgisesc, persecut. V. refl. Vechĭ. Mă fac hain (trădător). Azĭ. Mă fac hain (răŭ la suflet).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink