HAIDAMÁC, haidamaci, s. m. (Fam.) 1. Derbedeu, bătăuș, tâlhar, haidău (2). 2. Om zdravăn, vlăjgan, lungan. – Din tc. haydamak.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HAIDAMÁC ~ci m. pop. 1) Bărbat înalt și puternic (care umblă fără rost); haidău. 2) înv. Persoană care comitea jafuri, făcând uz de forță; bandit; tâlhar. /<turc. haydamak
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HAIDAMÁC², haidamaci, s. m. 3. (Înv.) Păzitor de vite. – Tc. haydamak.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HAIDAMÁC¹, haidamace, s. n. (Reg.) Bâtă, ciomag. – Sb. ajdamak (< tc. haydamak „tâlhar”).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HAIDAMÁC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

haidamác (haidamáci), s. m. – Derbedeu, haimana. Tc. haydamak (Șeineanu, II, 195; Lokotsch 780), cf. sb. ajdamak „băț” (de unde în Banat, haidamac, s. n. „băț”), pol. hajdamaka.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

haidamác s. m., pl. haidamáci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

haĭdamác m. (turc. haĭdamak, tîlhar. Cazac rebel în Polonia; rus. gaĭdamák, pol. hajdamak. V. haĭdăŭ). Vagabond, haĭmana: haĭdamacĭ și hahalere colectiviste (Car.). – În Ban. aĭdamac, s. n., pl. e (sîrb. ajdamak, cĭomag), cĭomag, bîtă. V. huligan.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

haidamac, haidamaci s. m. 1. derbedeu; bătăuș 2. om zdravăn / mătăhălos
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink