28 definiții pentru hai (pl. -), hai (pl. haiuri), hai, hăi (interj.), hăi (vb.), hâi   conjugări / declinări

HAI interj., s. (probabil n.) I. Interj. 1. Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase. 3. Exclamație care exprimă: regret, admirație, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine că nu! II. S. (n.) (Fam. și arg.) Hărmălaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de reproș etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HAI interj. 1) (se folosește pentru a exprima un îndemn la acțiune) Haide. ◊ ~ noroc formulă de salut sau de urare. 2) (se folosește repetat pentru a exprima ideea unei înaintări încete, anevoioase sau pentru a exprima o mustrare sau un avertisment). [Monosilabic] /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HAI interj. v. haide.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hái (háiuri), s. n. – (Arg.) Hărmălaie, larmă, scandal. Probabil din tc. hay-huy, interj. care exprimă ideea de zgomot, cf. haihui. După Graur 158, din țig.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hai interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) haĭ și (în est și haĭn, hăĭ și ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) haĭ (și maĭ rar) (turc. haĭ, de unde și alb. rus. haĭ. V. haĭde): Haĭ băĭețĭ! Haĭ nu-mĭ bate capu! Haĭ pleacă de aicĭ! Haĭ afară (amîndoĭ saŭ și tu singur)! Haĭ încólo! pleacă de aicĭ!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂI1 interj. 1. (Reg.) Termen familiar cu care te adresezi cuiva; bre, fă. 2. Strigăt cu care se îndeamnă sau cu care se mână boii și vacile. – Onomatopee.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi1.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HÂÍ, hâiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ Tranz. și refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – Cf. magh. hajolni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂI interj. 1) (se folosește pentru a îndemna unele animale). 2) (se folosește repetat, în urături sau în unele cântece populare). 3) fam. (se folosește ca adresare către o persoană) Fa; bre. Fată hăi. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A HĂÍ ~iésc 1. intranz. pop. 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranz. A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A HÂÍ ~iésc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂI interj. măi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HÂÍ vb. v. apleca, dărăpăna, dărâma, înclina, lăsa, nărui, pleca, povârni, prăbuși, prăvăli, risipi, strâmba, surpa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăi interj. – Se întrebuințează pentru a îndemna și mîna animalele. Creație spontană. Se folosește numai la boi, vaci și oi; pentru cai îi corespunde forma hi.Der. hăi, vb. (a îndemna animalele cu strigăte; a speria vînatul cu țipete); hăicăi, vb. (înv., a hăitui, a goni; a speria); hăit, s. n. (strigăt, îndemn); hăis (var. hăisa, hois(a), his), interj. (se folosește pentru a mîna boi la dreapta), pare der. expresiv de la hăi (după Nandriș, RF, I, 185, în loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explică răspîndirea sa generalizată). Apare cu același sens în sb. ais, mag. hajsz, săs. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hăi (var. hîi), vb. (a apăsa; a se apleca; a se prăbuși), pare de asemenea creație expresivă, și este posibil să exprime aceeași intenție (DAR îl pune în legătură cu mag. hajlani „a se înclina”). Din aceeași rădăcină, cu l expresiv, provin hălăcăi, vb. (Bucov., a striga); hălăciugă (var. hălăgiucă), s. f. (hățiș care servește drept ascunzătoare vînatului, tufișuri, mărăciniș; păr încîlcit; hărmălaie), și hăciugă, s. f. (surcele), de la hăicăi, ca hălăciugă de la hălăcăi (Scriban îl derivă pe hălăciugă din rus. olačuga „colibă”; pentru Cihac, II, 133, este vorba de sl. chalaga, cf. sb. haluga „iarbă”, dar rezultatul acestui cuvînt sl. este halîngă, s. f. „bălării”, cf. DAR); hălăi, vb. (a se certa); halagea, s. f. (Munt., zgomot; larmă); hălălăi, vb. (a face zgomot), cf. Iordan, BF, IX, 118; hălălaie, s. f. (larmă, zarvă); halău, s. n. (ceartă, bătaie); hălălău, adj. (Munt., greoi, nedibaci); hălăloi, adj. (Trans., leneș, puturos); haladuda, s. f. (femeie murdară și neglijentă; femeie bondoacă); hălățugă, s. f. (femeie stricată); holcă, s. f. (larmă, zarvă, scandal), pe care Cihac, II, 140, îl explică prin sb. huka, și DAR prin rus. golka „rebeliune”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

háide-hai/háida-hai/háide-ha (încet-încet) interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hai-hái (hai, hái) (ba bine că nu, încet-încet) interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăi interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiésc, imperf. 3 sg. hăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hâí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâiésc, imperf. 3 sg. hâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hâiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăĭ și ăĭ (Mold.), interj. care, ca și haĭ, haĭn și aĭ, arată întrebarea (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Hăĭ? Hăĭ arată și vocativu (Mold. Trans.): Ĭa stăĭ, bade hăĭ! Ĭa tacĭ, femeĭe hăĭ! Ĭa maĭ mînațĭ măĭ, hăĭ, hăĭ! V. și ha și heĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hîĭésc v. tr. (ung. hajolni, hajant, id. Cp. și cu rut. haiti, de unde și za-haiti, a molesta. V. zăhăĭesc). Est. Povîrnesc, strîmb puțin un edificiŭ: cutremuru a hîit casa. Fig. A se hîi de bătrîneță [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

HAI PHONG [hái foŋ], oraș în NE Vietnamului, în delta. fl. Hong Ha; 456 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Aeroport. Pr. port al țării (export de cereale, cărbune, fosforite etc.). Metalurgia cositorului; constr. navale, montaj auto, sticlă, ciment, conserve de pește. Filatură de bumbac; ceramică. Punct terminus al c. f. dinspre Kunming (China). Întemeiat de francezi în 1846. A suferit importante distrugeri în timpul violentelor lupte între francezi și Viet-minh (1946); alipit statului nord-vietnamez prin Acordurile de la Geneva (1954). Bombardat în repetate rânduri de aviația americană în timpul războiului dintre Nord și Sud.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

hai, haiuri s. n. 1. veselie manifestată zgomotos. 2. bătaie de joc.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a face hai expr. 1. a face scandal / gălăgie; a se manifesta zgomotos. 2. a fi exagerat de pretențios.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

haiul de pe lume expr. (pop.) situație plină de haz.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink