HÁCHIȚĂ ~e f. Dorință sau atitudine neașteptată, trecătoare (și neobișnuită); taină; capriciu. Asta-i ~a ta. ◊ A avea ~e (a-l apuca (pe cineva) ~ele sau a-i veni ~ele) a) a deveni capricios; b) a avea o criză de isterie. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁCHIȚĂ s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

háchiță (-țe), s. f. – (Mold.) Capriciu, chef, toane, încăpățînare. Origine necunoscută.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

háchiță s. f., pl. háchițe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

háchiță f., pl. e. Est. Fam. Furie, capriciŭ, gust de ceartă saŭ de vre-o extravaganță: l-a apucat (saŭ ĭ-a venit) hachița (saŭ hachițele) să plece. – Și haghiță. V. huĭ și paraxin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HÁCHIȚE (HACHÍȚE) s. f. pl. (În expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HACHÍȚE s. f. pl. 1. (În expr.) A avea hachițe (a-l apuca pe cineva sau a-i veni cuiva hachițele) = a avea toane, capricii, istericale. 2. Chichițe, nod în papură. [Acc. și: háchițe]
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink