HĂRĂU, hărăi, s. m. V. hârău.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HĂRĂU s. v. erete, uliu.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hărắŭ, V. erete.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
eréte și heréte m. (var. din arete [pin [!] aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HĂRĂU, com. în jud. Hunedoara, pe dr. Văii Mureșului; 2.059 loc. (1998). Expl. de travertin (Banpotoc). În satul Bârsău, menționat documentar îb 1440, se află biserica Sf. Nicolae (1563).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink