HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂRĂȚÍ vb. v. asmuți, ațâța, hărțui, întărâta, provoca, stârni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hărățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărățeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hărățésc și herețésc v. tr. (ung. herécelni, a călca, hergelni, a călca, a zădărî. V. hărțuĭesc). Mold. (Șez. 32, 109). Zădărăsc, hărțuĭesc: nu hărăți cînele [!], că mușcă. V. refl. Mă hărțuĭesc, mă hîrjonesc: hărățindu-se oare-ce (cît-va), aŭ dat dos [!] (Let. 2, 221).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink