HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HĂBUCÍ ~ésc tranz. pop. A face hăbuci; a rupe în bucăți. /<Din hăbuc
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăbucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăbuceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.; în expr.) A (se) rupe, a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂBÚC ~ci m. pop. Bucată ruptă din ceva. ◊ A rupe (sau a face) ~ci a rupe în bucăți; a hăbuci; a fărâma. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăbúc s. m., pl. hăbúci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hăbúc m. (cp. cu habuc). Mold. Munt. A se face hăbuc saŭ hăbucĭ, a se face bucățĭ, a se rupe ferfeniță, a se strica (de multă întrebuințare): cĭobote [!] rupte hăbuc. În Munt. vest și s. n., pl. urĭ, cu înț. de „grămadă de vreascurĭ”.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

hăbucésc v. tr. (d. hăbuc). Mold. Munt. Olt. Sfîșiĭ, rup hăbuc: ghete hăbucite. Fărămițesc pin [!] surpăturĭ: teren hăbucit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink