HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂȚÍȘ ~uri n. 1) Pădurice foarte deasă (cu mulți lăstari și arbuști) greu de străbătut; sihlă. 2) Potecă prin pădurile de munți. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HĂȚÍȘ s. 1. v. desiș. 2. sihlă, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hățíș s. n., pl. hățíșuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hățíș n., pl. urĭ (var. din hățaș). Vest. Desiș, sihlă. Est. Hățaș. V. hucĭ, higĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) hățáș n., pl. urĭ și e (cp. cu germ. hetzen, a amuța, a mîna, a vîna). Cărare de feare [!] prin pădure (și locu lor de ședere) saŭ drum de vite orĭ de gloate (hățașu oĭlor la munte, hățașu de scurgere a oștilor) saŭ pe unde se lasă butuciĭ la vale. Drum rîpos. – Și hățíș. În Serbia hațiș. (La Sadov. VR. 1930, 9-10, 195 și 197, hățiș și hățaș). (V. pistă, șleaŭ 1 și tract.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink