HÂRÂITÚRĂ, hârâituri, s. f. 1. Hârâială; vorbire răgușită, însoțită de o respirație greoaie, de om bolnav. 2. Mârâit de câine. [Pr.: -râ-i-] – Hârâi + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

hârâitúră s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. hârâitúrii; pl. hârâitúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink