HÂRÂITÓR, -OÁRE, hârâitori, -oare, adj., HÂRÂITOÁRE, hârâitori, s. f. 1. Adj. (Despre glas, vorbire, sunet) Care hârâie; hârâit2. 2. S. f. Jucărie cu care se produce (prin rotirea unui dispozitiv) un zgomot specific, dogit. [Pr.: -râ-i-] – Hârâi + suf. -tor.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
HÂRÂITÓR adj. hârâit, răgușit, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Cu glas ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hârâitór adj. m. (sil. -râ-i-), pl. hârâitóri; f. sg. și pl. hârâitoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink