HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A HÂȚÂÍ hâțâi tranz. A mișca încolo și încoace; a clătina; a hâțâna. /hâț + suf. ~âi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HÂȚÂÍ vb. v. zgâlțâi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hâțâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hâțâie; imperf. 3 sg. hâțâiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

hî́țîĭ (Munt.) și hî́lțîĭ (Olt.), a -í, și hî́țîn (Mold.) și hî́lțîn (Munt. vest), a -á v. tr. (bg. hŭlcan, sughiț, rudă cu hîț, huța-huța, zgîlțîĭ, hîltîcîĭ, bîțîĭ, fîțîĭ ș. a. Cp. și cu vsl. *hvĕĭati, ceh. chviti, a hîțîna. Bern. 1, 407). Zgîlțîĭ, clatin, scutur: a hîțîna un pom, o masă (a hîlțîi în rev. I. Crg. 5, 125). V. refl. Mă clatin, mă honcăĭ (despre o masă șchĭoapă, o trăsură hodorogită). – Și húțun, a -á (Bihor. Șez. 37, 131).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink