GUTURÁL, -Ă, guturali, -e, adj. 1. (Despre sunete sau voce) Care este emis din fundul gâtului. 2. (Despre consoane) Velar. ◊ (Substantivat, f.) Consoana „k” este o guturală. – Din fr. guttural.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GUTURÁL ~ă (~i, ~e) 1) (despre voce sau despre sunete) Care este produs în partea posterioară a gâtului; din partea posterioară a gâtului. 2) (despre consoane) Care se articulează prin apropierea limbii de vălul palatin; velar. /<fr. gutural
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GUTURÁL, -Ă adj. 1. (Despre sunete vorbite, voce) Emis din fundul gâtului. 2. (Fon.; despre consoane) Velar. [< fr. guttural].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GUTURÁL, -Ă adj. 1. (despre sunete pronunțate sau voce) emis din fundul gâtului. 2. (despre consoane) velar. (< fr. guttural)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GUTURÁL adj. v. velar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

guturál adj. m., pl. guturáli; f. sg. guturálă, pl. guturále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*guturál, -ă adj. (lat. gutturalis, d. guttur, gîtlej). De la gît: arteră guturală. Din gît: voce guturală. Din spre gît (maĭ exact velar): consonante guturale (k, ga, ha). S. f. O guturală, o consonantă guturală. Adv. Din gît: a vorbi gutural.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink