GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUIȚÁRE s. v. guițat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
guițáre s. f., g.-d. art. guițării; pl. guițări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A GUIȚÁ pers. 3 guíță intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi și ascuțite, caracteristice speciei; a face „guiț-guiț”. /Din guiț
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GUIȚÁ vb. v. grohăi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
guițá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. guíță
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
covițăĭésc v. intr. (d. coviț, rudă cu vsl. kvičuti, bg. kvicý și gucam, sîrb. kvičati, [kvocati, a cloncăni], rus. kvičátĭ, ceh. kvičeti, kovičeti; alb. kuis, ngr. koizo; germ. quieken, quieksen, id. Bern.). Est. Țip de nemulțămire [!], vorbind de porc orĭ de purcel. – În nord cuvíț, în vest guíț, a -țá. V. grohăĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) guíț, a -á v. intr. (d. guiț 2 și bg. gucam, guiț). Vest. Covițăĭesc (și la Sadov.: niște purceĭ guițaŭ. VR. 3, 1911, 339). V. grohăĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
guița, guiț v. i. 1. a denunța, a informa, a pârî. 2. a protesta în mod zgomotos.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink