GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., GROTÉSC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GROTÉSC¹ n. Corp de literă de tipar având linii de grosime egală și fără talpă. /<fr. grotesque, it. grottesco
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GROTÉSC² ~scă (~ști) Care stârnește râsul; de un comic exagerat; burlesc. /<fr. grotesque, it. grottesco
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GROTÉSC³ ~uri n. Categorie a esteticii, care reflectă realitatea în forme caricaturale, bizare, voit disproporționale. /<fr. grotesque, it. grottesco
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GROTÉSC s.n. (Poligr.) Literă de tipar fără piciorușe, formată din combinații cu arce și segmente de dreaptă. [< fr. grotesque].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GROTÉSC, -Ă adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. // s.n. 1. Categorie estetică prin care se definește contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc. 2. Gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, constând într-o decorație fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale și personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri. [Cf. fr. grotesque, it. grottesco < grotta – peșteră].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GROTÉSC, -Ă I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetică reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, din pictură sau sculptură decorativă cu figuri grotești. 3. literă de tipar fără piciorușe, din combinații cu arce și segmente de dreaptă. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GROTÉSC adj. v. buf.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Grotesc ≠ sublim
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grotésc adj. m., f. grotéscă; pl. m. și f. grotéști
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grotésc s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*grotésc, -éscă adj., pl. f. ștĭ și sce (it. grottesco, d. grotta, grotă, săpătură, cum se numeaŭ ruinele palatuluĭ luĭ Titu dezgropate la Roma și pe aĭ căror părețĭ [!] eraŭ caricaturĭ). Ridicul pin [!] aspect orĭ pin mișcărĭ. S. n. Ceĭa ce e grotesc. – Ca adv. grotește.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink