A GROHOTÍ pers. 3 ~éște intranz. A face zgomot rostogolindu-se și sfărâmându-se. /<sl. grohotati
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GROHOTÍ, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se. 2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (v. sl. grohotati).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GROHOTÍ vb. v. grohăi, guița.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grohotí vb., ind. prez. 3 sg. grohotéște, imperf. 3 sg. grohoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. grohoteáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit [!] orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

grohotésc v. tr. (vsl. grohotatĭ, rus. -átĭ, a hohoti; rut. -íti, a bubui; bg. grohnuvam, bubuĭ. V. grohăĭ, grohot, zdruhăĭ). Sud. Fărămițesc, prefac în grohotiș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink