GROHĂÍT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; strigăt caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohai.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GROHĂÍT s. v. guițat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grohăít s. n., pl. grohăíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grohăít n., pl. urĭ. Acțiunea de a grohăi mereŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GROHĂÍ, pers. 3 gróhăie, vb. IV. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei. – Groh + suf. -ăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A GROHĂÍ pers. 3 gróhăie intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, groase și scurte, caracteristice speciei; a face „groh-groh”. /groh + suf. ~ăi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GROHĂÍ vb. v. guița.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grohăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gróhăie; imperf. 3 sg. grohăiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit [!] orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink