GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau a unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓSĂ ~e f. 1) Scurtă notă explicativă, care însoțește un cuvânt dificil sau un pasaj neînțeles dintr-un text; comentariu; adnotare. 2) Poezie de formă fixă, în care fiecare vers din prima strofă este comentat succesiv în strofele următoare, ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. /<lat. glossa, fr. glose, germ. Glosse
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓSĂ s.f. 1. Explicația unui text obscur sau a unui cuvânt greu de înțeles. ♦ Comentariu, notă la un text. 2. Poezie cu formă fixă ale cărei versuri din prima strofă sunt comentate pe rând în câte o strofă următoare, ultima strofă conținând aceleași versuri ca și prima, însă în ordine inversă. [< fr. glose, cf. germ. Glosse, lat. glossa, gr. glossa].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
-GLÓSĂ2 elem. v. gloso-.
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
tavi
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓSĂ s. comentariu, explicație, notă. (~ la un text.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓSĂ s. v. limbă-de-mare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*glósă f., pl. e (vgr. glóssa și glôtta, limbă, vorbă arhaică saŭ rară; lat. glossa). Cuvînt rar saŭ obscur. Notă, explicațiunea unuĭ cuvînt orĭ unuĭ loc obscur (V. scolie). Un fel de poezie în care versu final al fie-căreĭ strofe formează altă strofă rimată care conține tema, și, ca atare, figurează în fruntea acesteĭ poeziĭ și, în ordine inversă, la urmă: glosa luĭ Eminescu.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A GLOSÁ ~éz tranz. 1) (cuvinte, forme gramaticale dintr-un text) A explica prin glose. 2) (texte) A comenta prin note speciale; a adnota. /<fr. gloser
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLOSÁ vb. I. tr. A face glose (1) referitoare la un cuvânt, la o formă dintr-un text; a adnota (un text). [< fr. gloser].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLOSÁ vb. tr. a adnota, a face glose (1) la un cuvânt, la un text. (< fr. gloser)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLOSÁ vb. 1. v. explica. 2. a adnota. (A ~ un text clasic.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glosá vb., ind. prez. 1 sg. gloséz, 3 sg. și pl. gloseáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*gloséz v. tr. (d. glosă; fr. gloser). Fac glose, adnotez. Critic, censurez [!].
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glosa (cuv. sp., ‹ lat. glossa „explicație, comentariu, interpretare”) 1. În arta poetică a însemnat inițial „parafrază”, apoi termenul a fost aplicat unei creații poetice ale cărei strofe reiau fiecare, în final, un text determinat, ca pe un fel de refren, sau se sfârșesc fiecare cu unul din versurile – expuse succesiv – ale unui program dat. G. este frecvent întâlnită în teatrul clasic sp. 2. În muzică a fost dezvoltat sensul de „parafrază”; g. era fie o compoziție similară cu tiento* (sau ricercarul*), la vihueliștii* și organiștii sp. din sec. 16, fie se referea la ornamentarea unei piese muzicale plurivocale și la dezvoltarea instr. a acesteia, fie însemna doar variație (1 – 2) (ex. în vechile cărți spaniole de vihuela* și orgă* la Diego Ortiz, Venegas de Henestrosa, Antonio de Cabenzón, autor al unor cunoscute Glosas sobre el canto del caballero).
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink