GLÓRIA s.f. (Met.) Aureolă colorată în culorile spectrului, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. [< lat. gloria, cf. fr. gloire].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓRIA s. f. 1. (med.) aureolă colorată în culorile spectrului solar, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. 2. (muz.) partea a doua a unei mise cu caracter de imn. (< it., lat. gloria)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓRIE ~i f. 1) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; recunoaștere unanimă; faimă; renume; popularitate. 2) Faimă de care se bucură cineva datorită meritelor sale; slavă; strălucire; splendoare. 3) Persoană de mare valoare. [G.-D. gloriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. gloria
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓRIE s.f. 1. Strălucire, renume obținut prin virtuți excepționale; onoare, slavă. 2. Persoană deosebit de valoroasă. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. gloria, cf. it. gloria].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glórie s.f. 1. Strălucire, renume prin virtuți excepționale; onoare, slavă. 2. Om deosebit de valoros; celebritate. 3. Aureolă luminoasă în formă de fascicul radial (în pictură, sculptură, decorație), simbolizând sfințenia. (< lat., it. gloria)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLÓRIE s. 1. grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul de ~ al neamului.) 2. cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Să aducem ~ eroilor patriei.) 3. v. fală. 4. v. celebritate. 5. (concr.) celebritate, (înv.) ilustrațiune. (A ajuns o ~ a medicinei.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glórie (glórii), s. f. – Onoare, mărire, slavă. Lat. gloria (sec. XIX). – Der. glorios, adj.; glorifica, vb.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glórie s. f. (sil. -ri-e), art. glória (sil. -ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*glórie f. (lat. gloria). Onoare, strălucire, faĭmă cîștigată pin [!] virtute, talent, vitejie: glorie literară, artistică, științifică, militară; gloria unuĭ secul [!], uneĭ societățĭ. Glorie lui! Onoare, cinste, mărire, slavă luĭ!
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Gloria (cuv. lat. „slavă”), parte a misei* de obicei partea a II-a. Numele l-a luat de la primul vers al slujbei religioase din bis. romano-cat. cântat de celebrant; Gloria in excelsis Deo, din care reiese și caracterul de proslăvire al muzicii. Este exclusă din misa pentru morți (requiem*). Cu alt text (Gloria Patri, et Filio, et Spiritui Sancto) este anexată psalmilor*, care se cântă în timpul anului, cu excepția unor sărbători. G. are o formă muzicală liberă și structură polif.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI (lat.) așa trece gloria lumii – Thomas à Kempis, „Imitatio Christi”, I, 3,6. Cuvinte adresate unui nou papă, la alegerea sa. Textul original: „O quam cito transit gloria mundi” („O, ce repede trece gloria lumii”).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink