GÍNTĂ, ginți, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un strămoș comun, formând unitatea (4) de producție fundamentală a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul ginților = dreptul internațional. – Din lat. gens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GÍNTĂ ~ți f. 1) ist. Comunitate de oameni bazată pe rudenia de sânge, constituind principala formă de organizare obștească în epoca primitivă; neam. 2) Apartenență etnică; origine. /<lat. gens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GÍNTĂ s.f. 1. Grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive. 2. Neam; (p. ext.) popor. ◊ (Jur.) Dreptul ginților = dreptul internațional. [Pl. -nți, -nte. / < lat. gens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GÍNTĂ s. f. 1. grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~ților = dreptul internațional. (< lat. gens, -ntis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

gíntă s. f., g.-d. art. gínții; pl. ginți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*gíntă f., pl. e, și gínte f., pl. țĭ (lat. gens, gentis. V. gint, gentil). La Romanĭ, a zecea parte din curie. Rasă, familie etnică: gintea latină, germană, slavă. Dreptu ginților (după fr. droit des gens), dreptu internațional, dintre popoare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink