GERÚNZIU, gerunzii, s. n. Mod (2) verbal (2) care exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire la autorul și la momentul acțiunii. – Din lat. gerundium.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GERÚNZIU ~i n. Formă nominală a verbului care exprimă o acțiune în desfășurare fără referire la momentul vorbirii. /<lat. gerundium
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GERÚNZIU s.n. (Gram.) Formă verbală care exprimă o acțiune fără referire la o persoană sau la un moment; participiu prezent. [Pron. -ziu. / < lat. gerundium, cf. it. gerundio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GERÚNZIU s. n. mod verbal nepersonal care exprimă acțiunea în desfășurare, fără referire la autorul ei sau la momentul desfășurării. (< lat. gerundium)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GERÚNZIU s. (GRAM.) participiu prezent.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gerúnziu s. n. [-ziu pron. -ziu], art. gerúnziul; pl. gerúnzii, art. gerúnziile (sil. -zi-i-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gerúndiŭ n. (lat. gerundium, d. gérere, a purta). Gram. Un mod al verbuluĭ, precum: semănînd, tăcînd, ducînd, dormind.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GERÚNZIU (‹ lat. gerundium) s. n. (LINGV.) Mod nepersonal, de obicei nepredicativ, simplu, care exprimă acțiunea în desfășurare, fără referire la autorul ei sau la momentul în care se petrece acțiunea. Poate avea diverse funcții sintactice (subiect, nume predicativ, atribut verbal, complement indirect, complement circumstanțial de mod, de timp, de cauză, element predicativ suplimentar).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink