7 definiții pentru «genitiv»   declinări

GENITÍV, genitive, s. n. (Gram.) Caz al declinării care indică dependența, apartenența, posesiunea și îndeplinește funcția de atribut. – Din fr. génitif, lat. genitivus [casus].
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GENITÍV ~e n. lingv. Caz care indică posesia, apartenența și dependența, răspunzând la întrebarea al (a, ai, ale) cui? /<lat. genitivus, fr. génitif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GENITÍV s.n. Caz al declinării cu care se exprimă de obicei apartenența, posesiunea și îndeplinește funcția de atribut. [Var. genetiv s.n. / cf. lat. genitivus, fr. génitif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GENITÍV s. n. caz al declinării cu care se exprimă de obicei apartenența, posesiunea, îndeplinind funcția de atribut. (< lat. genitivus, fr. génitif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

genitív s. n., pl. genitíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*genitív, -ă adj. (lat. grmitivus și genetivus, d. gignere, génitum, a naște. V. gen). Care arată nașterea, familia, originea. S. n., pl. e. Gram. În limbile cu declinare, cazu arată originea, posesiunea, calitatea ș. a.: soldațiĭ patriiĭ, om al banuluĭ. (Se poate înlocui cu de, din orĭ cu un adjectiv: vĭață de sihastru, fructe din pădure, vĭață sihăstrească). – Ital. Fr. Sp. Germ. și Englejiĭ zic genit-, ĭar uniĭ, la noĭ, zic genetiv fiind-că chear [!] Romaniĭ ziceaŭ maĭ des genetivus. Cp. cu feminin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

GENITÍV (‹ fr., lat.) s. n. (LINGV.) Caz al declinării cu funcția sintactică fundamentală de atribut (uneori nume predicativ, complement direct sau circumstanțial) care exprimă apartenența, posesiunea etc.; răspunde la întrebarea „a(l) cui”. În limba română este cerut și de unele prepoziții sau locuțiuni prepoziționale.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink