GENETÍV s.n. v. genitiv.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GENETÍV, genetive, s. n. V. genitiv.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

*genetív, V. genitiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*genitív, -ă adj. (lat. grmitivus și genetivus, d. gignere, génitum, a naște. V. gen). Care arată nașterea, familia, originea. S. n., pl. e. Gram. În limbile cu declinare, cazu arată originea, posesiunea, calitatea ș. a.: soldațiĭ patriiĭ, om al banuluĭ. (Se poate înlocui cu de, din orĭ cu un adjectiv: vĭață de sihastru, fructe din pădure, vĭață sihăstrească). – Ital. Fr. Sp. Germ. și Englejiĭ zic genit-, ĭar uniĭ, la noĭ, zic genetiv fiind-că chear [!] Romaniĭ ziceaŭ maĭ des genetivus. Cp. cu feminin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink